Bucatareala

A fost o saptamana plina de evenimente care m-au cam secat de energie. Plecarea lui Traian la Zurich se apropie, si ca si cum asta nu ar fi de-ajuns, pe mine ma cuprinde stresul cu gasirea unui job. Asa ca am actualizat Cv-ul atat in franceza cat si engleza si ne-am pus pe vanat joburi. Sper sa iasa ceva mai devreme sau mai tarziu, oricum ma astept sa dureze... 

Si printre toate updatarile profesionale am facut loc ieri si azi si gatitului. Imi place mult sa gatesc, in primul rand pt ca ma relaxeaza si in al doilea rand pentru rezultat. Imi cam iese tot ce incerc (sunt si exceptii, prima data cand am facut chiftele am uitat sa pun usturoi si au fost cam vai de capul lor chifetele mele, dar asta nu m-a impiedicat sa mai incerc si sa vedeti atunci J), de la preparate traditionale pana la retetele interantionale. Ma inspir foarte mult de pe bloguri si cel mai des de pe blogul lui Adrian Hadean, www.adihadean.ro . Imi place de el pentru ca e maramuresean de-al meu  si pentru ca retele lui imi amintesc de retele mamei si bunicii, au aroma de acasa. Nu toate, dar asa am ajuns eu la el, cautand retele traditionale (placintele lui sunt ca si cele pe care le face bunica – le-am facut si eu si au fost foarte bune). Inca o influenta coplesitoare asupra stilului meu o are mama, care face o mancare pe care si mort sa fii, ai manca-o (nu o spun doar eu).  Ma bucur tare ca am avut de la cine sa invat bucatareala si de-abia astept sa am o bucatarie echipata cu un cuptor in care sa fac toate retele ei de prajituri. (Ma fac eu mare J)

Acum ca v-am spus sursa de inspiratie, sa va arat ce am facut eu in weekend si nu numai (unele poze sunt mai vechi). Nu fac poze la tot ce gatesc pentru ca nu intentionez sa scriu un blog culinar, dar uneori imi place sa ma joc si cu aparatul, sau sa profit de talentele fotografice ale lui Traian.

Vita cu legume facute la oala sub presiune, sau oala minune cum ii zicem noi.

Clatite cu branza dulce de vaci

Mini cheese cake, facut din branza dulce ramasa de la clatite

Chese cake, dupa reteta din revista Good Food.

Ciocolata de casa

Pancake mountain

Platouri pentru ziua de nastere a lui Traian (mini tartine cu salata de vinete, ciuperci cu maioneza si icre - homemade)

PS: Acum m-a lovit, oare as gasi mai usor un job in Elvetia daca as pune la CV si talentele mele culinare, cu poze evident? De disperare ce nu face omul?! :))

What's your number?

Ati avut vreodata senzatia ca totul depinde de un numar? Nu ma refer aici la numarul de la sutien sau la numerele de la loto (desi pt unii poate si aceste informatii sunt decisive) ci ma refer la numarul care poate sa ne schimbe viata. Un numar = o nota la un test, o suma de bani, un numar de telefon etc.

Sunt sigura ca fiecare dintre noi la un moment dat am fost nevoiti sa asteptam o informatie care sa fie decisiva pentru viitorul nostru. Ganditi-va cand ati asteptat rezultatele de la BAC sau de la admiterea la facultate, sau cand v-ati angajat prima oara si ati asteptat sa primiti oferta salariala. Atunci, inainte sa stiti care este numarul vostru, in momentele de asteptare, v-au trecut prin cap tot felul de ganduri, care pot sa fie sub forma de planuri, de ipoteze, de cum ar fi daca… Sunt momentele in care poti sau sa te amagesti foarte mult sau sa fii foarte sincer cu tine, poti sa iti dai seama de cum iti doresti sa fie viata ta, de cum crezi tu ca merita sa traiesti. Sunt momentele in care iti dai seama ca viata este un sir lung de alegeri si confruntari, nu toate benefice sau intelepte dar care fac parte din fiecare din noi.

Si uite asa ajungi sa realizezi ca un numar poate sa iti influenteze viitorul mai mult decat ai fi crezut vreodata.  Poate de asta unii iubesc mai mult numerele si altii literele… J Ok este o tampenie asta, dar cu unii numerele sunt mai generoase, cu altii nu. Sincer cred ca nu depinde de un numar, cred ca depinde de noi si de cei din jurul nostru, depinde de cum alegem sa ne traim zilele cu numar sau fara numar.

Nota

Textul de mai sus l-am scris ieri in timp ce asteptam oferta salariala pentru un job in Zurich, jobul nu era pt mine ci pentru my significant one. Numarul ne este favorabil si daca totul merge bine, voi scrie pe blog din Zurich. Very big thanks pt cei care au asteptat cu noi si si-au dorit cu noi ca totul sa fie bine (“ganduri pozitive fara frontiere”- putem sa facem un club J).

Mornings

Ritualul meu de dimineata este in mare parte foarte simplu. Trezit dupa iubitul meu, intotdeauna (e ceva psihologic ca cineva a facut-o deja, asa ca pot si eu), toaleta de dimineata pentru a reusi sa deschid cu adevarat ochii, dupa care urmeaza eterna intrebare: Da eu cu ce ma imbrac azi? Si uite asa se decide soarta acelei zilei: buna sau rea. Adica daca in 10 minute am in minte o tinuta care sa ma satisfaca atunci clar se anunta o zi minunata. Dar, daca dupa 10 minute, mai urmeaza inca 10 in care ma imbrac, ma dezbrac, fara numar, atunci clar va fi o zi ratata, macar fashion wise. Si acum ma intreb de ce atata stres cu alegerea hainelor? De ce trebuie sa ma inchin in fata dulapului in fiecare dimineata si sa invoc zeul modei care sa imi arate calea cea dreapta?  Si aici am mai multe variante de raspuns. Pentru ca de mica am invatat ca hainele il fac pe om, ca felul in care ma imbrac ma reprezinta si ca nu pot sa las in voia sortii acest aspect. (Mama e de vina! J) Pentru ca sunt o dementa care se incarca spiritual din felul in care se imbraca, pentru ca imi place sa fiu admirata, pentru ca o tinuta este completa doar daca cel care o poarta stie sa ii dea viata…ok, am luat-o pe ulei!

La drept vorbind imi plac hainele, am o relatie speciala cu ele, ca mai toate femeile. Da stiu ca e superficial, dar ce sa faci daca pantofii sunt bestiali si de cate ori intalnesc o pereche noua care imi face cu ochiul ma topesc. Si cu posetele la fel, accesoriile etc… Suntem femei si ce ne mai place…La naiba, pana si unii barbatii vor sa fie femei, asa ca de ce sa nu profitam? Ma simt bine cand am ceva nou pe care pot sa il combin cu ceva vechi, cand am tocuri de peste 5 cm in picioare (nu conteaza ca seara am nevoie de masaj) cand ma joc cu culorile si formele hainelor si accesoriilor. Astfel imi dau seama ca de fapt suntem tot fetitele care, devenite femei, ne jucam in continuare….Oh yeah, and it’s fun!

PS: Azi a fost o dimineata reusita si datorita micilor placeri cu care ma rasfata cineva zi de zi...dar despre asta in alta postare, ca sa nu dau tot din casa, din prima J

Moi aussi j'ai une fée chez moi

Trebuie sa scriu despre ZAZ. Unul din motivele care ma face sa ii ador este ca se exprima in franceza si legatura mea cu limba franceza suspectez ca a inceput in alta viata deoarece prea ma defineste si face parte din mine. Au niste versuri care imi ajung la inima de fiecare data, care ma inspira sa visez ca imi dau demisia, ca imi fac valiza si ca ma mut la Paris sa hoinaresc prin cartierul latin. (je suis déréglée J)

Redau mai jos versurile unui cantecel pe care vreau sa cred ca mi l-a trimis zana mea.

Moi aussi j'ai une fée chez moi
sur les gouttières ruisselantes
je l'ai trouvée sur un toit
dans sa traine brulante
c'était un matin ça sentais le café
tout était recouvert de givre
elle s'était cachée sous un livre
et la lune finissait ivre
Moi aussi j'ai une fée chez moi
et sa traine est brulée
elle doit bien savoir qu'elle ne peut pas, ne pourra jamais plus voler
d'autres ont essayés avant elle
avant toi une autre était là
je l'ai trouvé repliée sous ses ailes
et j'ai cru qu'elle avait froid
Moi aussi j'ai une fée chez moi
depuis mes étagères elle regarde en l'air
la télévision en pensant que dehors c'est la guerre
elle lit des périodiques divers
et reste à la maison
à la fenêtre, comptant les heures
à la fenêtre, comptant les heures
Moi aussi j'ai une fée chez moi
et lorsqu'elle prend son déjeuner
elle fait un bruit avec ses ailes
et je sais bien qu'elle est déréglée
mais je préfère l'embrasser ou la tenir entre mes doigts
Moi aussi j'ai une fée chez moi
qui voudrait voler mais ne le peut pas...

 

Videoclipul este absolut superb. Black and white rules!!! Enjoy!

 

Imi place sa cred ca toti avem cate o zana acasa, care ne face sa dam in mintea copiilor desi nu mai suntem copii, sa ne savuram cafeaua dimineata cu cineva drag , sa ne bucuram de o carte buna, de un film, de muzica si care pana si in zilele cele mai urate poate sa ne redea zambetul. 

O plimbare in parc....pe gheata!

Aseara, la indemnul unor prieteni, am luat drumul patinoarului din Cismigiu cu intentia clara de a NU patina, pentru ca eu pana la varsta mea venerabila nu am reusit sa imi gasesc echilibrul pe gheata (cred ca la 10 ani, am pus patinele in picioare intr-o vizita pe meleaguri straine, dar cum nimeni nu s-a obosit sa ma ajute sa ma misc cu ele, am renuntat sa incerc convinsa fiind ca sunt un anti talent). Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ dupa cum cred ca deja stiti, asa ca in mai putin de 10 minute eram convinsa sa incerc. Si uite asa, cu patinele in picioare ma miscam ca si un robotel printre celelalte gazele care nu aveau nici o treaba cu mine. Dar cum prietenul, la nevoie se cunoaste (sunt plina de vorbe intelepte astazi) sau mai bine zis gasca de prieteni, toti s-au sacrificat, pe rand, sa invete robotelul sa se miste cat mai natural. M-au asistat cu succes si dupa o criza ( nu mai vreau, nu stiu, nu pot, cine a inventat sportul asta ???) am reusit sa merg singura si chiar sa leg cateva miscari care sa semene cu patinajul.

A fost frumos, m-am simtit atat de bine, si am invatat inca odata, ca cel mai usor este sa renunti gasindu-ti diferite scuze, dar daca ai pe cineva care sa te incurajeze si sa iti dea putin avant, ai toata sansele sa reusesti sa faci ce ti-ai propus. Stiu ca suna a cliseu ceea ce tocmai am spus, dar cat este de adevarat! Uneori experiente la care nu te astepti, ca si aceea de a patina (stangaci ce-i drept) pot sa te faca sa vezi viata si dintr-o alta perspectiva. Acum mai ramane sa invat sa conduc in traficul din Bucuresti, sa schiez, sa ma dau cu placa....se baga cineva? Am referinte bune, sau nu!? J

Si mai jos dovezile.

Movie night - Megamind

Aseara am vazut Megamind in 3D. A fost minunat. Iubesc un film de animatie cu dialoguri bune. La animatie imi place sa stiu cine e vocea personajelor. Imi place sa identific personajul cu actorul care ii da voce. Cat de tare este sa ai un personaj principal care stalceste cuvintele!!! Mi s-a parut geniala idea si foarte funny.  

Ps: Pe Minion l-am indragit atat de tare incat l-am luat acasa! ;)

Ianuarie

Nu imi place iarna. Nu imi place frigul. Imi plac toate celelalte anotimpuri, dar iarna nu mai are farmec pentru mine din adolescenta. In copilarie prima zapada era motiv de bucurie iar iernile petrecute la bunici cand nu ma puteam dezlipi de partie si de sanie erau minunate. Insa odata ce am crescut si am descoperit orasul mohorat si nametii prin care trebuia sa ma deplasez iarna in drum spre liceu, am pierdut orice simpatie pentru cele 4 luni de iarna. Daca in noiembrie si in decembrie sunt cu gandul la sarbatori si la cadouri, in ianuarie si februarie intru intr-o stare de melancolie si depresie in care  ma gandesc mai mult ca de obicei la ce nu am, la ce as vrea sa am si de aici mintea imi zboara la primavara, si incep sa traiesc intr-o continua asteptare… astept zilele cu soare pentru ca atunci va fi mai bine. (Nu imi place sa traiesc in asteptare deoarece pierd lucrurile frumoase care se intampla in jurul meu si timpul oricum trece prea repede ca sa il irosesc asteptand sa treaca.)

Anul acesta, in acest ianuarie, nu ma mai regasesc in descrierea de mai sus. De ce? Din cauza unui text pe care l-am citit iarna aceasta si pe care mi l-am amintit azi, intr-o zi mohorata de ianuarie cu foarte multa ceata. Textul este din cartea Dincolo de bine, dincolo de rau scrisa de Alice Nastase si Aurora Liiceanu. (Merci, Bibi!) O sa il redau mai jos si sper sa aiba acelasi efect si asupra voastra. Enjoy!!!

“Mi-e draga luna ianuarie pentru ca sifonierul e burdusit cu toate cadourile care l-au facut pe decembrie suportabil. Pentru ca intotdeauna in ianuarie ninge disperat si gasesc in ninsoare pretextul de a ma cuibari in brate fierbinti. Pentru ca neinceputul calendar imi da iluzia de tinerete. Pentru ca cineva drag e nascut in ianuarie. Pentru ca mi-am facut deliciosul obicei sa indraznesc in ianuarie ceea ce nu as cugeta vreodata sa visez in august. Si pentru ca toate minciunile inceputului de an sunt atat de parfumate si de dulci si frumoase, incat as vrea sa traiesc pe planeta Ianuarie, un loc in care de fiecare data cand se intalnesc oamenii se bucura, se saruta si isi spun << La multi ani!>>” ( Alice Nastase)

Depresia post concediu

Experimentez zilele acestea un fenomen ciudat si am zis eu ca nu poate fi altceva decat depresia post concediu. Am avut o saptamana libera in care m-am rasfatat la mama acasa, cu mancare buna, cu odihna multa si cu voie buna. A fost si Craciunul si toata lumea a fost setata pe starea de chill si asta a contribuit si mai mult la relaxarea mea totala. Se pare insa ca prea mi-a fost bine si corpul meu si creierul meu (atat cat poate sa aiba o creatura blonda) refuza sa iasa din starea de pauza. Nu pot sa ma trezesc dimineata, nu pot sa ma imbrac, cafeaua - prietena mea cea mai buna din fiecare dimineata, nu mai vrea sa isi faca efectul, totul este cu susul in jos si nimic nu pare sa se aseze astfel incat eu sa pot functiona in parametri normali. Stiu ca suna a rasfat, dar nu este, chiar intampim mari dificultati in a-mi desfasura activitatea. Ieri am facut ce nu am mai facut din facultate, m-am trezit, am mancat micul dejun si m-am pus iar in pat, am dat mesaj la munca ca nu ma simt bine si am dormit pana la pranz. (daca cineva de la munca ajunge sa citeasca asta, s-ar putea sa o incurc).

Eu incerc sa gasesc tot felul de justificari pentru starea mea, si anume ca e iarna si eu ca si ursul sunt predispusa spre hibernare in acest minunat anotimp, ca e prima saptamana din an si inca lumea e in concediu si cei care ne-am intors la munca suntem de fapt, mintal, tot in concediu si ca am insomnii, pitici pe creier etc. Dar lasand gluma la o parte este o stare care nu imi place. Sunt o persoana careia ii place sa detina controlul, sa fie activa si acum ma simt ca pestele pe uscat. Nu am chef decat sa lenevesc, sa ma uit la filme si sa stau pe net. Parca as fi hipnotizata. In concluzie depresia post concediu sucks!! Daca se poate as vrea sa nu ne mai intalnim, dar ceva imi spune ca se va mai intampla.

Am gasit insa o melodie care Ne place de la ROA

La an nou inceputuri noi!

Am inceput anul in forta, tequila a curs si cum un mexican nu vine niciodata singur, ci in gasca, a fost o seara legendara care a intrat deja in memoria colectiva ( am fost in jur de 20 de suflete care am sarbatorit anul nou). Si daca exista speranta ca memoria sa ne joace feste, s-au facut sute de poze care sa ne reaminteasca momentele glorioase prin care am trecut. Dar anul nu a adus doar o mahmureala colectiva ci si o idee mai veche care prinde contur azi: blogul meu.  

De ce blog? Nu sunt nici pe departe o persoana publica si nici nu am intentia de a deveni una. Este un simplu exercitiu de creatie pe care vreau sa il fac, un experiment. Si mai am o intentie, si anume aceea de a trece aici toate experientele de zi cu zi care ma marcheaza intr-un fel sau altul. Nu am o viata spectaculoasa, este viata unui om care merge la munca in fiecare zi, care isi bate capul cu problemele cotidiene, care asteapta weekend-ul ca sa isi incarce bateriile si care vrea sa fie cat mai constient de ce se intampla cu el si in jurul lui. Sunt momente si experiente care ne marcheaza, ne dorim ca toate sa ne lase doar amintiri placute, din pacate nu este intotdeauna asa, dar toate fac parte din noi si toate merita notate undeva in suflet sau de ce nu pe blog. Pentru mine sunt lucruri care conteaza, poate pentru altii sunt fara importanta, dar tocmai pentru ca fac acest blog pentru mine si pentru cei apropiati mie, nu mai conteaza ce cred ceilalti. Am invatat si eu pana acum ca oamenii cu adevarat importanti sunt cei care stau langa tine si la bine si la rau. Este surprinzator cum persoane care credeai ca iti sunt apropiate te pot lasa balta cand ti-e mai bine. ( da am scris corect, mai bine si nu mai rau). Pentru ca nu doar tristetea se imparte ci si bucuria. Si mie imi place sa impart mai mult lucrurile bune din viata mea decat cele mai putin bune. Am doar cateva persoane care stiu ca vor fi langa mine neconditionat, restul sunt cei care imi fac viata mai frumoasa, mai interesanta care pot sa ma surprinda placut si uneori neplacut. Suntem duali si ceea ce am scris sus se aplica si pentru persoana mea, adica pot sa fiu perceputa si eu in grupul celor care conteaza mai mult sau mai putin in viata altora. Ceea ce dam, primim inapoi, chiar daca ni se pare uneori ca suntem nedreptatiti cred ca pana la urma balanta se inclina in asa fel incat sa fie bine.

Asadar un blog numai al meu in care sa ma uit la mine ca intr-o oglinda si sa incerc sa vad cat mai clar ceea ce am fost, ce sunt si ceea ce imi doresc sa devin alaturi de cei dragi. Nu ma angajez intr-o cautare existentiala, ar fi peste puterile mele, dar imi iau un angajament: de a scrie despre momentele frumoase din viata mea, despre oamenii mei, astfel incat peste ani sa nu uit!