O plimbare in parc....pe gheata!

Aseara, la indemnul unor prieteni, am luat drumul patinoarului din Cismigiu cu intentia clara de a NU patina, pentru ca eu pana la varsta mea venerabila nu am reusit sa imi gasesc echilibrul pe gheata (cred ca la 10 ani, am pus patinele in picioare intr-o vizita pe meleaguri straine, dar cum nimeni nu s-a obosit sa ma ajute sa ma misc cu ele, am renuntat sa incerc convinsa fiind ca sunt un anti talent). Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ dupa cum cred ca deja stiti, asa ca in mai putin de 10 minute eram convinsa sa incerc. Si uite asa, cu patinele in picioare ma miscam ca si un robotel printre celelalte gazele care nu aveau nici o treaba cu mine. Dar cum prietenul, la nevoie se cunoaste (sunt plina de vorbe intelepte astazi) sau mai bine zis gasca de prieteni, toti s-au sacrificat, pe rand, sa invete robotelul sa se miste cat mai natural. M-au asistat cu succes si dupa o criza ( nu mai vreau, nu stiu, nu pot, cine a inventat sportul asta ???) am reusit sa merg singura si chiar sa leg cateva miscari care sa semene cu patinajul.

A fost frumos, m-am simtit atat de bine, si am invatat inca odata, ca cel mai usor este sa renunti gasindu-ti diferite scuze, dar daca ai pe cineva care sa te incurajeze si sa iti dea putin avant, ai toata sansele sa reusesti sa faci ce ti-ai propus. Stiu ca suna a cliseu ceea ce tocmai am spus, dar cat este de adevarat! Uneori experiente la care nu te astepti, ca si aceea de a patina (stangaci ce-i drept) pot sa te faca sa vezi viata si dintr-o alta perspectiva. Acum mai ramane sa invat sa conduc in traficul din Bucuresti, sa schiez, sa ma dau cu placa....se baga cineva? Am referinte bune, sau nu!? J

Si mai jos dovezile.