Inceputuri cu un strop de agitatie

Trec print-o perioada destul de ciudata dar frumoasa. Sa va explic la ce ma refer.

In prima faza mi-e greu sa intru in starea in care sa pot sta linistita, cu o idee si cu laptopul pe picioare ca sa scriu. Nu as merge pana la a spune ca imi lipseste inspiratia, dar sunt undeva intr-o zona gri in care nu reusesc sa ma axez pe un singur subiect, sa am o idee care sa imi vorbeasca si pe care sa pot sa o transpun in scris. Ma tratez cu weekend linistit si cu un pahar de vin, care de obicei este asociat cu starea de bine.

De fapt daca ma gandesc mai bine este o stare de agitatie care nu imi da pace. Dar este o stare de agitatie buna combinata cu o doza de nerabdare. Nu mai e mult pana o sa zbor si eu la Zurich, in prima faza pentru o saptamana, iar in zona Pastelui o sa plec de tot. Si bineinteles ca toate aceste schimbari isi lasa amprenta asupra coltisorului meu de liniste. Sa nu ne intelegem gresit, ma bucur enorm de mult pentru tot ceea ce ni se intampla si imi dau seama ca suntem norocosi, dar ca si orice schimbare majora, te afecteaza si te trezesti acaparat de tot felul de sentimente care pana atunci erau latente undeva in tine.

Urmeaza sa o iau de la zero intr-un oras nou si nu am mai facut asta de cativa ani buni. Imi amintesc de ultimul inceput, cand am hotarat sa ma mut la Bucuresti dupa ce petrecusem 7 luni la Paris ca student Erasmus, adica acum 4 ani  si 6 luni. Pentru cine nu stie, am facut facultatea la Cluj, eu fiind din Baia Mare si dupa 4 ani frumosi de studentie cu plecari prin SUA si Franta, am hotarat ca cel mai bun inceput in campul muncii ar fi, unde altundeva, decat in capitala tarisoarei noastre.

Incerc sa imi amintesc ce era in capul meu atunci. Decizia am luat-o cam de pe o zi pe alta, adica fara prea mari probleme. A fost si conjunctura favorabila, doua dintre prietenele  mele erau cam in aceeasi situatie ca si a mea si urma sa stam impreuna in marele oras. Un lucru e cert, la 23 ani eram putin mai curajoasa si mai nebuna decat sunt acum (desi unii m-ar putea contrazice). Atunci parca orice mutare suna bine si atragator si cu un minim de certitudini as fi plecat cam oriunde. Incerc sa imi dau seama ce s-a schimbat in cei 4 ani si ceva. Nu cred ca se poate spune ca am imbatranit (cine se gandeste la asta sa isi dea o palma J) ci pur si simplu am vazut mai multe, am deschis mai mult ochii si am realizat ca odata ce incepi sa prinzi radacini intr-un loc este putin mai greu sa te desprinzi si sa te expui riscurilor unui nou inceput. La 23 de ani nu prea ai cum sa prinzi radacini, decat daca iti propui asta si la mine nu prea era cazul.

Un alt aspect care s-a schimbat este experienta in campul muncii. Incercati sa va amintiti cand a trebuit sa va faceti primul CV si nu prea aveai ce sa treci in el. Tin minte ca am patit-o in facultate si as fi facut orice sa treaca mai repede timpul ca sa pot sa umplu 3 pagini de Cv cu experinta. Acum de bine de rau am ce sa pun in CV, si toata incarcatura asta vine cu responsabilitatea ca tot ce este déjà acolo trebuie completat si continuat, adica nu te mai poti opri odata ce ai inceput. 

Si nu in ultimul rand trebuie mentionat faptul ca acum nu mai sunt singura, acum suntem 2 care trecem prin toata experienta asta. Si uite asa, ceva ce acum 4 ani era simplu acum este mai complicat dar nu mai putin interesant si plin de farmecul pe care ti-o da viata in doi. Pentru ca inceputurile sunt frumoase,  surprinzatoare, pe-alocuri riscante dar pline de energie, o energie pozitiva care da, te agita dar nu te doboara ci te tine mereu in miscare. Sper ca toata agitatia si energia de care va vorbesc sa nu ma epuizeze prea curand. Sunt atatea de facut si de vazut incat ar fi pacat sa nu o iei de la inceput daca ai ocazia.